Astra – Viitorul, finala Cupei României | Istoria competiției: cele 80 de partide care au decis câștigătoarea, cine a luat cele mai multe trofee și marea perdantă

Astra - Viitorul, finala Cupei României | Istoria competiției: cele 80 de partide care au decis câștigătoarea, cine a luat cele mai multe trofee și marea perdantă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finala Cupei României, AstraViitorul, se joacă în această seară, de la ora 20:00, pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești.

Astra și Viitorul s-au întâlnit de patru ori în acest sezon. Bilanțul este favorabil constănțenilor, care s-au impus de trei ori, în două rânduri la o diferență de tre goluri. Denis Alibec a marcat de 3 ori împotriva Viitorului în acest sezon, iar Eric de două ori în fața Astrei.

ProSport vă prezintă lista completă a celor 80 de finale din istoria competiției knock-out.

Astra – Viitorul, finala Cupei României. Cele 80 finale

1933/34 (București)    Ripensia Timișoara – Universitatea Cluj    5-0
1934/35 (București)    CFR București – Ripensia Timișoara    6-5 (d.prel.)
1935/36 (București)    Ripensia Timișoara – Unirea Tricolor Buc.    5-1
1936/37 (București)    Rapid București – Ripensia Timișoara    5-1
1937/38 (București)    Rapid București – CAMT Timișoara    3-2
1938/39 (București)    Rapid București – Sportul studențesc Buc.    2-0
1939/40 (București)    Rapid București – Venus București    2-2, 4-4, 2-2 și 2-1
1940/41 (București)    Rapid București – Unirea Tricolor Buc.    4-3
1941/42 (București)    Rapid București – Universitatea Cluj-Sibiu    7-1
1942/43 (București)    CFR Tr.Severin  – Sportul studențesc Buc.    4-0
1943-1947    nedisputate
1947/48 (București)    ITA Arad – CFR Timișoara    3-2
1948/49 (București)    CSCA București – CSU Cluj    2-1
1950 (București)    CCA București – Flamura roșie ITA Arad    3-1
1951 (București)    CCA București – Flacăra Mediaș    3-1 (d.prel.)
1952 (București)    CCA București – Flacăra Ploiești    2-0
1953 (București)    Flamura roșie ITA Arad – CCA București    1-0 (d.prel.)
1954 (București)    Metalul Reșița – Dinamo București    2-0
1955 (București)    CCA București – Progresul Oradea    6-3 (d.prel.)
1956 (București)    Progresul Oradea – Energia Metalul Câmpia Turzii    2-0
1957/58 (București)    Știința Timișoara – Progresul București    1-0
1958/59 (București)    Dinamo București – CSM Baia Mare    4-0
1959/60 (București)    Progresul București – Dinamo Obor București    2-0
1960/61 (București)    Arieșul Turda – Rapid București    2-1
1961/62 (București)    Steaua București – Rapid București    5-1
1962/63 (București)    Petrolul Ploiești – Siderurgistul Galați    6-1
1963/64 (București)    Dinamo București – Steaua București    5-3
1964/65 (București)    Știința Cluj – Dinamo Pitești    2-1
1965/66 (București)    Steaua București – UTA Arad    4-0
1966/67 (București)    Steaua București – Foresta Fălticeni    6-0
1967/68 (București)    Dinamo București – Rapid București    3-1 (d.prel.)
1968/69 (București)    Steaua București – Dinamo București    2-1
1969/70 (București)    Steaua București – Dinamo București    2-1
1970/71 (București)    Steaua București – Dinamo București    3-2
1971/72 (București)    Rapid București – Jiul Petroșani    2-0
1972/73 (București)    Chimia Rm. Vâlcea – Constructorul Galați    1-1 și 3-0
1973/74 (București)    Jiul Petroșani – Politehnica Timișoara    4-2
1974/75 (București)    Rapid București – Universitatea Craiova    2-1 (d.prel.)
1975/76 (București)    Steaua București – CSU Galați    1-0
1976/77 (București)    Universitatea Craiova – Steaua București    2-1
1977/78 (București)    Universitatea Craiova – Olimpia Satu Mare    3-1
1978/79 (București)    Steaua București – Sportul studențesc Buc.    3-0
1979/80 (București)    Politehnica Timișoara – Steaua București    2-1 (d.prel.)
1980/81 (București)    Universitatea Craiova – Politehnica Timișoara    6-0
1981/82 (București)    Dinamo București – FC Baia Mare    3-2
1982/83 (București)    Universitatea Craiova – Politehnica Timișoara    2-1
1983/84 (București)    Dinamo București – Steaua București    2-1
1984/85 (București)    Steaua București – Universitatea Craiova    2-1
1985/86 (București)    Dinamo București – Steaua București    1-0
1986/87 (București)    Steaua București – Dinamo București    1-0
1987/88 (București)    neacordată
1988/89 (Brașov)    Steaua București – Dinamo București    1-0
1989/90 (București)    Dinamo București – Steaua București    6-4
1990/91 (București)    Universitatea Craiova – FC Bacău    2-1
1991/92 (București)    Steaua București – Politehnica Timișoara    1-1 (3-2, d.l.dep.)
1992/93 (București)    Universitatea Craiova – Dacia-Unirea Brăila    2-0
1993/94 (București)    Gloria Bistrița – Universitatea Craiova    1-0
1994/95 (București)    Petrolul Ploiești – Rapid București    1-1 (5-3, d.l.dep.)
1995/96 (București)    Steaua București – Gloria Bistrița    3-1
1996/97 (București)    Steaua București – FC Național București    4-2
1997/98 (București)    Rapid București – Universitatea Craiova    1-0
1998/99 (București)    Steaua București – Rapid București    2-2 (4-2, d.l.dep.)
1999/00 (București)    Dinamo București – Universitatea Craiova    2-0
2000/01 (București)    Dinamo București – Rocar București    4-2
2001/02 (București)    Rapid București – Dinamo București    2-1
2002/03 (București)    Dinamo București – FC Național București    1-0
2003/04 (București)    Dinamo București – Oțelul Galați    2-0
2004/05 (București)    Dinamo București – Farul Constanța    1-0
2005/06 (București)    Rapid București – FC Național București    1-0 (d.prel.)
2006/07 (Timișoara)    Rapid București – FCU Poli Timișoara    2-0
2007/08 (Piatra Neamț)    CFR Cluj – Unirea Urziceni    2-1
2008/09 (Târgu Jiu)    CFR Cluj – FC Timișoara    3-0
2009/10 (Iași)    CFR Cluj – SC Vaslui    0-0 (5-4, d.l.dep.)
2010/11 (Brașov)    Steaua București – Dinamo București    2-1
2011/12 (București)    Dinamo București – Rapid București    1-0
2012/13 (București)    Petrolul Ploiești – CFR Cluj    1-0
2013/14 (București)    Astra Giurgiu – Steaua București    0-0 (4-2, d.l.dep.)
2014/15 (București)    Steaua București – Universitatea Cluj    3-0
2015/16 (București)    CFR Cluj – Dinamo București    2-2 (5-4, d.l.dep.)
2016/17 (Ploiești)    FC Voluntari – Astra Giurgiu    1-1 (5-3, d.l.dep.)
2017/18 (București)    CSU Craiova – Hermannstadt Sibiu    2-0

Astra – Viitorul, finala Cupei României. 80 ediții / 21 învingătoare

22 – Steaua (CSCA, CCA); 13 – Dinamo, Rapid (CFR București); 6 – Univ.Craiova; 4 – CFR Cluj; 3 – Petrolul; 2 – Ripensia, ITA (Flamura Roșie ITA), Politehnica Timișoara (Știința Timișoara); 1 – CFR Turnu Severin, Metalul Reșița, Progresul Oradea, Progresul București, Arieșul Turda, Știința Cluj, Chimia Rm.V., Jiul, Gloria Bistrița, Astra Giurgiu, FC Voluntari, CSU Craiova. Într-o ediție trofeul nu s-a acordat.

Astra – Viitorul, finala Cupei României. Finaliste perdante (39 echipe)

9 – Dinamo; 8 – Steaua (CCA); 6 – Rapid; 5 – Univ. Craiova; 4 – FC Național (Progresul), „Poli” Timișoara, „U” Cluj (CSU Cluj); 3 – Sp.Stud.; 2 – Ripensia, Unirea Tricolor, UTA (Flamura Roșie ITA), FC Baia Mare (CSM Baia Mare), FC Timișoara (FCU Poli Timișoara); 1 – CAMT, Venus, CFR Timișoara, Petrolul Ploiești, Flacăra Mediaș, Progresul Oradea, Energia Metalul Câmpia Turzii, Dinamo Obor, Siderurgistul Galați, Dinamo Pitești, Foresta Fălticeni, Jiul, Constructorul Galați, CSU Galați, Olimpia Satu Mare, FC Bacău, Dacia-Unirea Brăila, Gloria Bistrița, Rocar București, Oțelul Galați, Farul Constanța, Unirea Urziceni, SC Vaslui, CFR Cluj, Astra Giurgiu, Hermannstadt.

 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×